ACUM: Şefii judeţului instruiţi la Prefectură cu sărbătorile pascale

 

Marţi cu începere de la orele 9:30 la Instituţia Prefectului a avut loc o videoconferinţă cu ministrul de interne Gabriel Berca la care au fost invitaţi să participe pe lângă prefectul Cristian Roman şi subprefectul Silvana Tudorache, preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, precum şi şefii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi sau Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Gabriel Berca a vorbit de creşterea îngrijorătoare a numărului incendiilor de vegetaţie uscată, solicitând în perioadă premergătoare sărbătorilor pascale o monitorizare a zonelor de agrement în care se fac grătare.

De asemenea, ministrul a cerut conducerilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor o atenţie sporită în locurile aglomerate unde sunt comercializaţi mieii de Paşte pentru a nu fi pusă în pericol sănătatea consumatorilor. S-a solicitat efectuarea de controale în pieţe, pe arterele rutiere privind mişcarea de animale dar şi modul de depozitare a cărnii în punctele de comercializare. „Intraţi-vă în rol, faceţi verificările necesare, vedeţi dacă sunt respectate normele legislative, dacă primăriile şi-au făcut datoria la amenajarea locurilor stabilite în zonele în care se comercializează miei pentru că ne dorim ca de aceste sărbători să nu mai avem probleme în rândul oamenilor prin indolenţa unor factori”, a transmis oficialul guvernamental. Nu în ultimul rând, la nivelul prefecturilor, consiliilor judeţene şi a primăriilor asigurarea de permanenţă pe perioada sărbătorilor pascale. Un alt punct de discuție a fost privitor la stadiul în care sunt pregătite in teritoriu alegerile din data de 10 iunie.