ACUM : Şedinţă de CJ cu organigrame şi evaluări de directori

 

Consilierii judeţeni s-au întrunit la ora 10:00 în şedinţa aferentă lunii martie. Ca şi în alte cazuri, aceasta a început cu interpelările celor doi aleşi PRM. Eugen Niţură şi-a exprimat indignarea faţă de apariţia în presa locală a unor informaţii privind acordarea unor sporuri ilegale de către Consiliul Judeţean şi a cerut să se ia măsuri faţă de modul de concesionare a păşunilor, activitate în care CJ nu are vreo atribuţie. Dumitru Codreanu a solicitat la rândul său să i se prezinte o situaţie economico-financiară a SC Nova Apaserv SA. Printre altele, pe ordinea de zi se află adoptarea organigramelor la instituţiile subordonate şi o rectificare cu 2,6 milioane de lei a bugetului propriu judeţean. Totodată, se vor prezenta rezultatele evaluării directorilor de instituţii culturale din subordinea CJ.