ACUM: S-a declanşat isteria în Centrul Vechi, a venit Smiley, oameni în toată firea au sărit pe el – FOTOGALERIE

Piaţa 1 Decembrie 1918 trăieşte cele mai fierbinţi momente de la debutul Zilelor Oraşului. În apropierea orei 21:00 în spatele scenei montate în Centrul Vechi a ajuns Smiley, cel mai aşteptat cântăreţ dintre toţi cei invitaţi la ediţia din acest an.

 

Sosirea acestuia a declanşat o veritabilă nebunie. Artistul a fost aşteptat de sute de fani încă de la poarta Hotelului Rareş şi pentru a ajunge în culise a trebuit să fie flancat de un echipaj de jandarmi. Ajuns în cortul montat chiar în spatele scenei, fostul lider al trupei Simplu a trebuit să facă faţă unei avalanşe de cereri de poze şi autografe, pe care le-a acceptat nu tocmai cu entuziasm. Copii, adolescenţi, dar şi oameni în toată firea au ţinut să se imortalizeze alături de vedeta de la Pro TV. Într-un final acesta a refuzat să mai accepte solicitările de autografe şi fotografii, la puţin timp după 21:00 urcând pe scenă. (S.B.)

 

CITEŞTE ŞI:

ACUM : Moldoveanul care încinge picioarele face spectacol în fața a mii de oameni – GALERIE FOTO & VIDEO