ACUM : Procurorii, în frunte cu Cristian Popovici, au descins la Casa de Pensii

 

În aceste momente o echipă de procurori coordonată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Cristian Popovici, se află la Casa Judeţeană de Pensii. 
Conform primelor informaţii obţinute la faţa locului, oamenii legii efectuează o anchetă cu privire la unele dosare de pensionare. Există suspiciuni că Liliana Teodoriu, unul dintre medicii care se ocupă de aceste dosare, ar fi săvârşit ilegalităţi, fiind posibil să fie vorba şi despre fapte de corupţie. Procurorii se află în aceste momente în biroul medicului vizat, lângă instituţie fiind parcate şi automobile despre care se cunoaşte că ar aparţine unor alte structuri de stat precum Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Acţiunea procurorilor a stârnit interesul locuitorilor din preajma sediului Casei de Pensii, care s-au adunat la balcoane pentru a urmări evenimentele în direct.
În scurt timp vom reveni cu informaţii şi imagini de la faţa locului.