ACUM : Poliţia Economică şi toată Garda au tăbărât în hală – FOTOGALERIE
Toate echipajele Gărzii Financiare şi zeci de cadre ale Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean efectuează în aceste momente controale în Hala de Carne a municipiului Botoşani. Acţiunea a demarat la ora 8:30 şi la ea participă 12 comisari şi 28 de poliţişti.
Aceştia verifică stocurile, provenienţa mărfurilor, dacă agenţii economici deţin documente sanitar-veterinare şi utilizarea caselor de marcat fiscale. Nici una din cele 36 de boxe din hală nu scapă de oamanii legii dată fiind participarea numeroasă la acţiune. Activitatea în hală se desfăşoară în continuare, afluenţa cumpărătorilor este una foarte mare, în părţile laterale cu greu găseşti loc pe unde să treci. Rezultatele controlului vor fi cunoscute abia după amiază potrivit declaraţiilor comisarului şef Corneliu Mihai, aflat la faţă locului. Acţiunea survine celei efectuate luna trecută la comercianţii de legume.