ACUM : Chiul masiv la şedinţa de CJ pentru sinistraţi

 

O cincime din consilierii judeţeni lipsesc de la şedinţa „de îndată” a Consiliului Judeţean. Aceasta a fost convocată pentru marţi la ora 10:00 de către preşedintele CJ pentru alocarea unor fonduri localităţilor care au avut de suferit din cauza inundaţiilor de săptămîna trecută. Şase aleşi, Gabriel Alexandru – PDL, Tiberiu Lungu – PDL, Pavel Rusu – PNL, Roxana Marandiuc – PNL, Maria Paraschiv – PSD şi Mihai Darie – PSD nu sunt prezenţi la şedinţă, fără să fi formulat vreo cerere de învoire. „Se asigură un cvorum suficient pentru ca şedinţa să fie regulamentară”, a afirmat totuşi Mihai Ţâbuleac. Absent este şi vicepreşedintele CJ Constantin Manolache, care se află însă de mai multă vreme în concediu medical.