După ce a fost stabilită componența comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Botoșani, de la ora 12:30 a fost convocată ședința în care sunt desemnați cei doi viceprimari ai municipiului Botoșani.
În urma alegerilor locale din 9 iunie 2024 PSD și-a asigurat majoritatea simplă din plen, astfel că nu s-a regăsit în situația de a face alianță cu alt partid (PNL sau AUR), pentru care să ofere o poziție de viceprimar, în schimbul unui anumit număr de voturi.
Astfel că grupul PSD din Consiliul Local, format din 13 consilieri a făcut ambele propuneri pentru funcția de viceprimar: Bogdan Buhăianu și Dana Bețenchi.
Liberalii au avut și ei o propunere în persoana lui Andrei Amos.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) are câștigate trei mandate de consilieri locali însă nu are aspirații la vreunul dintre cele două posturi.
De altfel, consilierii AUR au părăsit ședința în semn de protest.
„Consilierii locali AUR se vor retrage de la votul pentru stabilirea viceprimarilor pentru a demonstra că AUR nu face alianță nici cu PSD, nici cu PNL”, a anunțat Marian Murariu, consilier local AUR.
În cadrul primelor ședințe ale noului Legislativ local s-au creionat și liderii celor trei grupuri politice din Consiliul Local, astfel Bogdan Buhăianu de la PSD, Daniela Fetcu de la PNL și Marian Murariu de la AUR.
REVENIM CU DETALII ÎN TIMP REAL