ACUM: Cadrele medicale de la Botoșani, protest în capitală: Guvernanții au fost surzi FOTO & VIDEO

În aceste momente, angajații din Sănătate protestează la București. Acțiunea este organizată de Federația „Solidaritatea Sanitară”.

 

De la Botoșani sunt aproximativ 100 de persoane care participă la protest.

 

Vicepreședintele Federației Solidaritatea Sanitară, Daniel Bulboacă, le-a mulțumit tuturor angajaților din spitale pentru efortul de a participa la protestul de astăzi.

 

„Sperăm ca aceste sacrificii ale dvs să fie răsplătite într-un final. De ce ne aflăm aici? Un motiv foarte simplu, știe toată lumea… Guvernanții, în ultimii cinci ani, au fost surzi la solicitățile noastre, s-au făcut că ne înțeleg problemele, s-au făcut că vor căuta căi de rezolvare, dar uitați-vă că după cinci ani suntem în stradă”

Daniel Bulboacă, vicepreședinte Federația „Solidaritatea Sanitară”.

 

Revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară”, ce fac obiectul acțiunilor de protest:

- Acceptarea propunerilor Federației „Solidaritatea Sanitară” la Contractul Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de sector, rămase în divergență și încheierea acestui CCM. Acestea includ asigurarea condițiilor de muncă decente.

-Aplicarea proiectului de lege a salarizării stabilit cu Ministerul Sănătății, acesta asigurând:

- Reașezarea în grila de salarizare a tuturor angajaților din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale

- Posibilitatea unei creșteri efective și relevante a veniturilor angajaților din sănătate

- Aplicarea principiilor prevăzute atât de legea în vigoare cât și de proiectul de lege:

- Raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA și muncitori sanitari.

- Raportarea sporurilor de tură și pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.

- Plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.

- Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.

 - Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate

- Creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.