ACUM: Bani europeni și proiecte de dezvoltare la Prefectură, putini primari, Macaleti a întins-o – FOTOGALERIE

Astăzi, 26 noiembrie 2014, începând cu ora 11:00, în sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ Botoșani, a început dezbaterea asupra accesării fondurilor europene prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

 

Prefectul județean, Costică Macaleți, a deschis întâlnirea printr-un scurt discurs, după care a predat cuvântul Ioanei Andoreanu, reprezentant al Organismului Intermediar Regional pentru regiunea Nord-Est.
„Vă mulțumesc că ați venit astăzi, este în interesul dumneavoastră. Îmi doresc să scrieți proiecte bune care să atragă fonduri”, a menționat Costică Macaleți, înainte să părăsească sala.
La eveniment au fost invitați reprezentanți ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, AJOFM și primăriilor din județ, însă în sală nu sunt mai mult de 20 de persoane.
Se discută planul de acțiuni pentru accesarea fondurilor europene, cu accent pe zonele industrializate, îndeosebi din zona rurală, subiect care atrage dialoguri cu persoanele din sală.
(C.B.)
CITEȘTE:
 Întâlnire la Prefectură pentru promovarea accesării fondurilor europene
[[galerie-foto]]