ACUM: Anchetă  DNA la Consiliul Judeţean, sigiliu pe biroul lui Judele

 

Direcţia Naţională Anticorupţie efectuează în aceste momente un control la Consiliul Judeţean Botoşani. Reprezentanţii acestei structuri se află într-un birou de la etajul patru al instituţiei unde verifică o serie de acte pe care le-au solicitat salariaţilor din CJ. O primă măsură luată de organele de anchetă a fost instituită la biroul administratorului public al judeţului, Radu Judele care a fost sigilat.

Caută acte despre proiectul cu gunoiul

Potrivit primelor informaţii ancheta pare să vizeze o serie de aspecte din programul european privind Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Botoşani. „Ştiu că au cerut nişte hârtii, în rest nimic, ceva cu sistemul de management, o documentaţie care a fost proiectul pe mediu, nici nu mi-au spus nimic, nici nu am întrebat, nu ştiu chiar nu mă întrebaţi, ceva nişte documente vor, nimic mai mult. Din proiectul pentru gunoi, ceva care a fost cu informarea, dar în rest nu mă întrebaţi”, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedinte CJ.

Judele ar fi plecat

Se pare că Radu Judele nu se află în aceste momente în instituţie, însă imediat ce va sosi el va trebui să prezinte la organele de anchetă clarificări cu privire la aspectele asupra cărora ar trena suspiciuni. „Au venit, au zis domnule, uite. Ei sunt undeva prin instituţie, am chemat directorul de la Servicii Publice să le dea ceea ce le trebuie. Dl. Judele nu era dimineaţă când am venit, eu am fost la o acţiune la Apă, am avut o întâlnire cu mediul, că au venit şi de la Ministerul Mediului cu un raport de progres. Eu i-am rugat pe cei de la servicii publice să pună la dispoziţie documente până vine Radu şi atât, nimic mai mult”, a mai spus Sorescu.

Prima oară s-au dus la biroul lui Ţurcanu

Nici preşedintele Consiliului Judeţean nu se află în instituţie însă potrivit vicelui Sorescu, Florin Ţurcanu ar fi la curent cu verificările DNA-ul şi se află pe drum spre Botoşani, el întorcându-se din capitală. „Florin am vorbit că m-a sunat el, dimineaţă cei de la DNA când au venit s-au dus la birou la Florin şi a zis că e pe drum şi mi-a zis că domnule, vezi că vine cineva de la DNA. Şi el e pe drum”, a mai spus Sorescu.  Sigiliul la biroul lui Radu Judele a fost aplicat de salariaţii CJ la cererea celor de la DNA.

CITEŞTE ŞI:
 Ministrul Mediului semnează contractul de 1.400 miliarde pentru judeţ