Actorul botoșănean care a urcat pe scenă orb: Destin parcă desprins din teatrul antic!

A sperat mereu că se va întâmpla o minune, că îşi va recăpăta văzul, că va învinge boala. Nu a fost să fie astfel.

 

Filmări din anii 80, dar și mărturii ale celor care l-au cunoscut, îl scot în evidență pe un mare actor născut în Botoșani.

 

Este vorba despre Teofil Vâlcu, marele actor și fost director al Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” din Iași, o elegantă figură a Culturii. Teofil Vâlcu este în prim-planul evocării Unirii de la 1859, a domnitorul Alexandru Ioan Cuza și a Capitalei Moldovei. Spectacolul din 1986, intitulat „Povestea Unirii”, de Tudor Şoimaru, și o memorabilă filmare din anii 1980 constituie alte detalii incitante legate de Teofil Vâlcu.

 

Astfel, într-o scurtă filmare ce este vehiculată pe Internet apare Teofil Vâlcu, în fundal fiind clădirea Naționalului ieșean. Acţiunea piesei se petrece între anii 1857 și 1859, în Moldova. Totodată, ilustrează câteva dintre principalele momente biografice şi istorice care au premers alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al celor două Principate, potrivit Bună Ziua Iași.

 

 

Actor născut la Hănești, județul Botoșani

 

Figura legendară a cinematografiei și teatrului românesc, Teofil Vâlcu s-a născut pe 30 decembrie 1931, în satul Hănești, județul Botoșani, școala din sat purtând astăzi numele marelui actor.

 

 

S-a stins din viață pe 1 octombrie 1993, la doar 62 ani.

 

În februarie 1989 se afla pe scenă. În ultimul sfert de oră al unui spectacol suferă un atac cerebral şi își pierde vederea.

 

Totuşi, actorul a revenit pe scenă în alte două premiere.

 

Teofil Vâlcu a sperat mereu că se va întâmpla o minune, că îşi va recăpăta văzul, că va învinge boala. Nu a fost să fie astfel. A murit la 1 octombrie 1993. A fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea”, din Iași.

 

„El face parte dintr-o generație deosebită a teatrului românesc, alături de Dionisie Vitcu, Petru Ciubotaru sau Sergiu Tudose! Știu că a fost foarte apropiat și de Val Condurache, dar și de generația tânără de actori, precum Teo Corban sau Adi Carauleanu. A fost un om deosebit și de o eleganță aparte. Știu că alături de soția lui, o unguroaică din zona Ardealului, a format un cuplu deosebit. Din păcate, nu au avut copii”, amintea Ioan Holban, fost director al Naționalului ieșean.

 

 

 

A jucat orb pe scena Teatrului Național din Iași

 

Amintirea celui care a fost unul dintre oamenii care au contribuit decisiv la afirmarea generației de actori ce sunt în prim-planul teatrului ieșean este una vie. Aceștia recunosc că Teofil Vâlcu a fost un adevărat prieten și mentor pentru ei.

 

„A fost un actor foarte bun, excepțional! În ultimii ani de viață, cu toate că orbise, nea’ Teo, la un spectacol cu Nicolae Scarlat, inspirat din filosofia lui Socrate, a urcat pe scenă și a jucat. Cu adevărat un om care mi-a marcat viața!”, povestea și Adi Carauleanu, fostul director artistic al TNI.

 

„L-am dus pe Teo, cu vechea mea Dacie, la Spitalul din Târgu Mureș, pentru a fi operat de chirurgii neurologi. Optimist incorigibil de felul lui, a tăcut tot drumul. Avea o presimțire. Din nefericire, s-a adeverit. Operația a fost un eșec, iar actorul și-a pierdut vederea. Destin parcă desprins din teatrul antic! A jucat și orb. Părea a fi tot Teo, dar n-avea cum să mai fie el… Nu numai pentru Naționalul ieșean, ci și pentru tot teatrul românesc a fost o pierdere ireparabilă…”, rememora și Mircea Radu Iacoban.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store