Acțiunea BLOCADA: Amenzi de zeci de mii de lei, permise și certificate reținute

Peste o sută de sancțiuni au fost aplicate de către polițiștii botoșăneni, majoritatea pentru abateri de la regimul rutier.

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat patru acțiuni punctuale, în cadrul planului Blocada, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

 

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 177 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 90.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce 24 de permise de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare. 

 

De asemenea, a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat din Copălău.