Acțiune de proporții a polițiștilor la Săveni, în zi de mare sărbătoare, de la baruri la filtre pe stradă

De sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, Poliția Orașului Săveni și Secția de Poliție Rurală Vlăsinești au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea violențelor și impunerea unui climat de siguranță rutieră.

 

Astfel, au fost vizate zona localurilor publice și cele în care se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 30 de persoane.


3 persoane


au fost sancționate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.


De asemenea, au fost instituite filtre pe principalele artere rutiere, prilej cu care au fost controlate 16 autovehicule și au fost efectuate testări cu aparatul etilotest, fără a fi depistat vreun conducător auto sub influența alcoolului.


Totuși, în urma abaterilor la regimul rutier constatate de polițiști, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.400 de lei.