Achiziţii publice la Direcţia de Drumuri, Direcţia Copilului şi CJ luate la puricat

 

O comisie constituită la nivelul Consiliului Judeţean va efectua o acţiune de control la achiziţiile publice derulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri precum şi aparatul propriu al CJ. Formată din şapte membri aflaţi sub conducerea social democratei Violeta Teslaru, comisia are la dispoziţie o perioadă de 2 luni de zile în care va controla documente din cadrul celor trei instituţii şi va scoate la iveală eventuale nereguli. Activitatea acestei structuri a fost demarată de joi, 11 noiembrie. „Ne-am început încă de ieri activitatea (n.r. joi, 11 noiembrie) şi avem trei mari obiective pe care le vom verifica. Deocamdată este prematur să dau detalii cu privire la obiectul activităţii noastre, avem la dispoziţie două luni pentru finalizarea verificărilor, ulterior vom comunica rezultatele”, a declarat Eugen Niţură, membru al comisiei.