Același județ, altă poveste tristă! Doi soți, el orb, ea imobilizată la pat abandonați singuri în casă – GALERIE FOTO

Cazurile cu bătrâni abandonați în case și bolnavi continuă să apară la Botoșani.

 

Doi soți trăiesc drama vieții lor, închiși în casă și fără niciun ajutor efectiv din partea nimănui. Au nevoie nu doar de cineva care să-i ajute, ci și de strictul necesar pentru a putea supraviețui. Stau amândoi într-un pat al sărăcăcioasei lor case, înconjurați de icoane și lăsați la propriu în grija Divinității.

 

Gabriela Cristina a postat pe Facebook povestea lor:

 

„Ieri, am aflat din întâmplare de acești doi bătrânei, care după mulți ani de muncă, au ajuns în imposibilitatea de a se întreține și a duce o viață decentă. Povestea lor, pe scurt, este următoarea: Bătrânul este orb și are o pensie nesemnificativă, iar bătrânica a suferit un accident acum 5 ani, în urma căruia a rămas imobilizată la pat. Ea nu are nici un venit, nu au curent, lemne, mâncare, medicamente, nu au de nici unele.

 

Au o fiică, care din păcate nici aceasta nu are o situație bună, deci nu îi poate ajuta prea mult. Sunt foarte multe de spus despre ei, dar cine dorește să afle mai multe detalii, să ajute, mă pot contacta în privat, pentru a le oferi un număr de telefon și adresa acestora. Cel mai urgent sunt lemnele, în casa lor extrem de modestă este mai frig decât afară. Vă rog, cine poate ajuta și dorește să o facă mă poate contacta în privat pentru mai multe detalii. Este vorba despre familia Răileanu din localitatea Rauseni, sat Pogorăști, județul Botoșani. AU MARE NEVOIE DE AJUTOR !!!!!!!”

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store