Accident violent provocat de-un tânăr de 18 ani: Trei persoane la spital!

Un tânăr în vârstă de 18 ani din Suharău a produs un accident de circulație în seara de 6 august 2015, după ce a pierdut controlul volanului.

 

Din câte se pare, tânărul se deplasa la volanul unui Volkswagen Caddy, iar la un moment dat, între localitățile Smârdan și Dorohoi, a intrat pe acostament, a pierdut controlul mașinii, și a lovit un alt autoturism tot marca Volkswagen care venea din sens opus.

În urma impactului, o pasageră care se afla cu tânărul în mașină, precum și alți doi pasageri din autoturismul cu care a intrat în coliziune, au fost răniți și au fost transportați de Ambulanță la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele șoferului vinovat  a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44269:ACUM: Botoșăneancă izbită de jeep, baltă de sânge pe carosabil - FOTOGALERIE ]]