Accident violent la Rompetrol, Passat făcut bucăți după ce a intrat într-o dubă cu deținuți, sunt doi răniți - GALERIE FOTO

Încă un accident a avut loc în intersecția de la Rompetrol. De această dată semafoarele funcționau.

 

Și culmea au avut rolul lor în producerea evenimentului rutier. Marți în jurul orei 8:00, un Volkswagen Passat ar fi forțat pătrunderea în intersecția și ar fi intrat în mare viteză pe portocaliu. Mașina se îndrepta spre oraș pe Calea Națională și s-a izbit puternic într-o dubă plină de deținuți care venea de pe strada Petru Rareș.

 

Potrivit altor persoane, VW-ul ar fi prins totuși ultimele secunde din verde, numai că duba se afla deja în mijlocul intersecției, cu semnalele luminoase pornite.


Cert este că, în urma impactului VW-ul a fost serios avariat în partea din față, iar două dintre persoanele private de libertate au fost rănite. Una a fost preluată de un SMURD, cealaltă a refuzat îngrijirile medicale.


Dat fiind numărul mare de oameni de la fața locului aflați în grija Penitenciarului Botoșani, a fost alertat un echipaj de jandarmi, care a venit în scurt timp în zonă.


În Passat, pe lângă șofer, se aflau soția și copilul lor, însă din fericire nu au fost răniți.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store