ACCIDENT: Trei persoane au ajuns la spital din cauza unui șofer de 19 ani

Din cauza vitezei, șoferul de 19 ani a ajuns pe contrasens, izbindu-se în autoutilitara condusă regulamentar de un botoșănean.

 

Trei persoane au fost rănite, după un accident care s-a petrecut la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc dinspre Vama, în județul Suceava.

 

Accidentul a avut loc în jurul orei 7.30 și au fost implicate o autoutilitară și un autoturism marca Audi.

 

Din primele date, vinovat de producerea acestui accident este șoferul autoturismului, un tânăr de 19 ani, din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, potrivit Monitorul de Suceava.

 

Tânărul de 19 ani a intrat cu viteză prea mare într-o curbă, maşina a derapat și a ajuns pe contrasens, unde a fost lovită de o autoutilitară marca Mercedes Benz, condusă de un bărbat de 27 de ani, din județul Botoșani.

 

La fața locului au fost trimise o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Suceava. După ce li s-a acordat primul ajutor medical, cele trei victime (stabile hemodinamic) au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare. În acest accident nu au fost victime încarcerate, iar polițiștii i-au testat pe ambii șoferi cu aparatul etilotest. În ambele cazuri, rezultatul indicat a fost zero.

 

(Foto: bucovinamedia.ro)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store