Accident rutier în toiul nopții provocat de un botoșănean plasat în arest la domiciliu

Polițiștii botoșăneni efectuează cercetări pe numele unui tânăr din județul Botoșani, care s-a urcat la volan deși era plasat sub arest la domiciliu și a provocat un accident de circulație.

 

La data de 31 ianuarie 2016, orele 1:30, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca B. I. de 23 ani, din orașul Flămânzi, persoană aflată în stare de arest la domiciliu, a fost implicat in producerea unui accident rutier soldat cu avarii, pe raza comunei Copălău.  Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că tânărul a condus un autoturism având aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare străine, pe D.C. 51 din comuna Copălău, iar pe fondul neatenției și a lipsei de experiență in conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de numitul A. D. de 20 ani, din comuna Copălău. În urma impactului a rezultat avarierea ușoară a celor două autovehicule. 


În urma verificării bazelor de date s-a constatat că ”B. I. nu deține permis de conducere, iar împotriva sa este dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu, într-o cauza penala privind infracțiuni la normele rutiere. Având în vedere că a fost încălcată măsura preventivă a arestului la domiciliu, la data de 1 februarie 2016, polițiștii vor propune revocarea măsurii. În cauză continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoana care nu poseda permis de conducere”, se arată în comunicatul de presă trimis de IPJ Botoșani.