ACCIDENT produs de o șoferiță: Femeie luată în plin de mașină, victima a ajuns la spital

Conducătoarea auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, în schimb victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis.

 

Duminică, polițiștii din Vlăsinești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza localității Podriga a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

 

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că o femeie de 49 de ani, din municipiul Botoșani, conducea autoturismul pe drumul județean DJ 282.

 

În localitatea Podriga, conducătoarea auto a surprins și accidentat o femeie de 84 de ani, din aceeași localitate, care s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure.

 

În urma impactului femeia a suferit leziuni fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store