ACCIDENT: Pieton izbit pe asfalt - Vinovatul a fugit de la faţa locului

Un bărbat din Botoșani a ajuns la spital după un eveniment rutier petrecut pe un drum din judeţ.

 

Un bărbat de 34 de ani din comuna Ripiceni care conducea un atelaj cu tracţiune animală pe raza localităţii de domiciliu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi vitezei a acroşat un pieton de 81 de ani, care se deplasa pe marginea drumului, regulamentar, din sens opus.

 

În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. 

 

Conducătorul atelajului a părăsit locul producerii accidentului, fiind depistat de organele de poliţie la domiciliu. Acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aeul expirat, fiind condus pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.

download from google play download from apple store