Polițiștii au identificat mașina pe o stradă din municipiul Botoșani.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați miercuri, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Sucevei a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto au părăsit locul accidentului.
Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din comuna Roma, se deplasa pe strada Sucevei, direcția de deplasare localitatea Hudum înspre strada Pacea.
La intrarea în Parcul de Agrement Cornișa, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, care se deplasa din sens opus și intenționa să vireze înspre Parcul de Agrement, ulterior părăsind locul faptei.
”Autoturismul condus de tânărul de 21 de ani a fost identificat pe strada Hatman Arbore, din municipiul Botoșani, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis”,
IPJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: