Accident înfiorător Golf - BMW, doi oameni în comă, mașinile sunt daună totală - FOTOGALERIE

Detașamentul de Pompieri Botoșani a fost alertat cu o oră înainte de miezul nopții. Pompierii s-au deplasat în comuna Bălușeni, la un nou accident.

 

Mai exact, cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență, inclusiv un echipaj SMURD, au mers în satul Draxini, acolo unde un BMW și un Volkswagen Golf s-au izbit violent.


Impactul a fost atât de puternic încât roțile din partea stângă a VW-ului au sărit de pe ax, portiera din față s-a rupt, iar luneta și geamurile din amintita parte s-au făcut țăndări.


Nici BMW-ul nu arăta mult mai bine, automobilul comprimându-se în spate până ce, practic, a cam rămas fără portbagaj.


Cu toate acestea, cele două persoane aflate în Golf nu au avut nevoie de intervenția descarcerării pentru a părăsi mașinile. Și aceasta pentru că în urma izbiturii foarte puternice oamenii ar fi fost aruncați afară din mașină.


În vârstă de 18 și 28 de ani, se aflau totuși în stare extrem de grevă, fiind transportați în comă la spital.


Deocamdată polițiștii trebuie să afle clar cine se afla la volan fiindcă respectivul șofer este probabil vinovatul principal pentru producerea evenimentului rutier.

 

Potrivit martorilor, VW-ul circula haotic și în mare viteză, părând că nu mai este stăpânit de conducătorul auto.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store