Un grav accident de circulație a avut loc în zorii zilei.
S-a produs pe drumul Botoșani – Iași în sensul giratoriu care se amenajează în prezent la Tg. Frumos.
În accident au fost implicate 5 persoane, din care o victimă a fost încarcerată, scrie Ziarul de Iași. La locul incidentului au acţionat o autospecială de intervenţie şi stingere cu modul de descarcerare şi acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Frumos, precum şi trei ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Iaşi.
După descarcerarea victimei, evaluarea medicală a tuturor victimelor, acestea au fost transportate la spital.