ACCIDENT grav: Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un pod - GALERIE FOTO

Acestea au fost preluate de ambulanțele SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

 

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Cotu, noaptea trecută. Autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod.

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și trei ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

 

La sosirea forțelor de intervenție, cele trei persoane, o femeie de 32 de ani și doi bărbați de 30, respectiv 47 ani, erau ieșite din mașină. Acestea au fost preluate de ambulanțele SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornei de la bateria autoturismului.

 

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.