Un eveniment rutier extrem de neplăcut s-a produs astăzi în localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu.
Şase persoane cu vârste cuprinse între 24 şi 59 de ani au ajuns, miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu după ce o şoferiţă în vârstă de 31 de ani a intrat pe contrasens pe DN 6, la Ghimpaţi, şi a lovit un alt autoturism condus regulamentar de o altă femeie, în vârstă de 45 de ani, din Bucureşti.
'Pe DN 6, în localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, o femeie în vârstă de 31 de ani din localitatea Roşiorii de Vede, aflată la volanului unui autoturism Volkswagen Polo, din cauza unor preocupări de natură de a-i distrage atenţia, a intrat pe contrasens şi a lovit aproape frontal un autoturism marca Audi, condus de o femeie în vârstă de 45 de ani, din Bucureşti', a declarat Cristian Şuţă, purtător de cuvânt al IPJ Giurgiu.
El spune că niciuna dintre femeile aflate la volan "nu consumaseră băuturi alcoolice şi a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă". Sursa: Antena 3