ACCIDENT: Fără permis, a urcat la volan și a distrus două mașini

Doi botoșăneni sunt cercetați pentru conducere fără permis după ce au fost prinși la volan.

 

Polițiștii din Ștefănești au fost sesizați duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că, în comuna Dobârceni, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale.

 

Echipajul de poliție dirijat la fața locului a identificat conducătorii auto implicați în eveniment, în persoana unui tânăr de 25 de ani, din comuna Hudești, și a unei femei de 39 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că tânărul de 25 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul, a intrat în impact cu un alt autovehicul care era parcat pe marginea părții carosabile.

 

Totodată, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

În aceeași zi, polițiștii din Botoșani au oprit pe DC 55, în localitatea Tudora, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.