Accident cu trei victime după ce un şofer din Botoşani a intrat pe contrasens - FOTO

Un eveniment rutier, soldat cu trei victime, a avut loc după ce un şofer botoşănean a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de un alt autoturism.

 

Duminică 18 februarie 2018, în jurul orei 8.09, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara localității Stroiești,judetul Suceava, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, un bărbat de 30  de ani, din județul Botoșani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 60 de ani, din municipiul Suceava.

 

Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 30 de ani, a unei tinere de 25 de ani din judeţul Botoșani şi a unui bărbat de 60 de ani, din municipiul Suceava, pasageri în autoturismul condus de acesta.

 

Cei doi conducători auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative,  după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  

 

Oamenii legii au întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

download from google play download from apple store