Eveniment rutier petrecut în această dimineață la ieșirea din satul Victoria, comuna Stăuceni. Implicate au fost două șoferițe care rulau cu viteză, aflându-se în depășire. Una dintre conducătoarele auto, în vârstă de 31 de ani, se afla la volanul unui autoturism Ford Galaxy, cea de-a doua, de 26 de ani, circula într-un Land Rover.
Amândouă veneau dinspre Botoșani și mergeau spre Gorbănești. La un moment dat, după o ușoară curbă, ambele fete au intrat în depășirea unui al treilea autoturism care ulterior și-a continuat drumul. Prima, care a revenit pe propria bandă de mers, a fost șoferița din Ford Galaxy care, însă, nu s-a încadrat bine, a prins acostamentul cu pietriș, a pierdut controlul volanului, iar mașina a ieșit din decor și s-a rotogolit de mai multe ori, revenind mai apoi pe roți. Mașina a fost grav avariată, parbrizul și geamurile fiind sparte iar șoferiță fiind preluată de o ambulanță și transportată la spital. Cealaltă fată care se afla în Land Rover a intrat pe contrasens și apoi s-a dus și ea pe câmp, autoturismul oprindu-se la aproximativ 120 de metri distanță. Fata le-a explicat polițiștilor că se uita în oglinda retrovizoare la ce s-a întâmplat cu celălalt autoturism și nu a mai fost atentă la drum. Polițiștii criminaliști efectuează în aceste momente cercetări la locul producerii accidentului pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs evenimentul rutier.
CITEȘTE ȘI: Impact VW - căruță, după o pătrundere pe contrasens: Bărbat dus cu ambulanța la spital