Absolvenţi de la Spiru respinşi de la titularizare de... o firmă privată

 

Preşedintele LSI se arată foarte nemulţumit de maniera în care Ministerul Educaţiei tratează problema persoanelor cu profile neacreditate. Firma Siveco, care se ocupă de administrarea site-ului ministerului,  le-a respins dosarele acestora, lucru contestat de Liviu Axinte.
Practic o serie de absolvenţi ai facultăţii Spiru Haret nu îşi pot folosi specializările la catedră întrucât fac parte din seria celor a căror discipline nu sunt agreate de forurile superioare de la Bucureşti.  „Ieri am avut o discuţie cu Inspectoratul, pentru un număr de aproximativ 20 de colegi de-ai nostri, care au absolvit studii universitare, anumite specializări, majoritatea în cadrul Universităţii Spiru Haret, din ce ştiu eu, dar să nu greşesc spun posibil şi altele. În etapa de validare a dosarelor pentru participare la concursul de titularizare, li s-au respins dosarul, urmarea unei adrese trimise de la firma Siveco.Ori din punctul nostru de vedere, noi nu suntem angajaţii lui Siveco să decidă Siveco pentru noi. Aşteptăm ca acastă decizie este corect să fie asumată de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului şi de Ispectoratul şcolar. Este o firmă privată, nu mă interesează dacă administrează site-ul. Ei să comunice Siveco cu ministerul”, a declarat Liviu Axinte, preşedintele LSI.
Hai să tranşăm odată problema asta
În ceea ce priveşte situaţia profesorilor care anii precedenţi nu au avut nici un fel de problemă în a se prezenta la concurs pentru a primi catedre, liderul sindical nu înţelege de ce se prelungeşte procesul de soluţionare a diplomelor. „Vorbim de oameni care anul trecut au putut participa la concursurile de titularizare, acum doi ani  au putut participa şi anul ăsta dintr-o dată nu mai pot participa. Nu ştiu dacă e în regulă. Hai să tranşăm o dată problema asta. Ori da ori nu, dar să spunem. Îi anulez diploma în instanţă, deci eu Ministerul, cel care am eliberat diplomele, trebuie să cer anularea diplomelor că nu sunt în regulă.Dar omul atâta timp cât deţine diploma mi se pare un abuz”, a mai declarat sindicalistul.