Abonamente GRATUITE pentru botoșănenii cu pensii până în 2.000 de lei

Politica social democrată s-a resimțit în Consiliul Local și la partea din ședință în care s-a discutat despre gratuitatea oferită pensionarilor pe mijloacele de transport public de la Botoșani fie că vorbim de tramvai sau maxi-taxi.

 

Propunerea a fost ca botoșănenii care au pensii până în 1.900 de lei să circule gratuit.

 

PSD-iștii au ridicat nivelul.

 

„Se aprobă abonamente gratuite pentru pensionari cu pensie până la nivelul a două puncte de pensie cu o contribuție a bugetului local pentru suportarea costului călătoriilor în cuantumul sumei de 38 de lei / abonament / lună efectuat prin intermediul serviciului de transport local în comun cu tramvaiul și autobuzul”,

Amendament citit de Silvia Diaconu

 

Un punct de pensie este calculat la suma de 1.000 de lei. Așadar, pragul a fost stabilit la 2.000 de lei.

 

Grupul PNL a dorit ca acest nivel să fie scăzut la 1.500 de lei având în vedere că, majoritatea botoșănenilor care lucrează primesc lunar un salariu echivalent cu această sumă.

 

„Sunt foarte mulți salariați din municipiu care câștigă 1.500 de lei și trebuie să-și întrețină și familiile. Eu propun să reducem acest nivel pentru a reuși să facem o echitate sociale, la 1.500 de lei pe lună. Cei care au pensii decente pot să își bilete de călătorie o dată sau de două ori pe săptămână. Unii nici măcar nu folosesc aceste abonamente gratuite, dar noi subvenția o dăm. Noi suntem orașul, cei 23 care suntem aici”,

Eugen Țurcanu, consilier local PNL

 

 

„Părinții mei au fiecare pensie de câte 1.300 de lei, se descurcă greu dar se descurcă. La 2.000 de lei pensie, un pensionar își permite după părerea mea să meargă cu taxiul, merge mai confortabil. 2.000 de lei este mai mult decât salariul unui coleg de-al meu de la Colegiul Eminescu care are 1.700 de lei net.

Daniel Botezatu, consilier PNL

 

„Eu vă invit dragii mei colegi să mergeți înainte de a propune acest amendament să circulați cu tramvaiul și să vedeți cine plătește bilet. Sunt persoane care lucrează în Zona Industrială a orașului care au salariul sub 3.600 de lei brut. Circulați cu tramvaiul, pentru că eu circul, urcați-vă în tramvai și vedeți cine plătește biletul. Faceți aceste exercițiu înainte de a vota aici. Nu știi, habar nu ai, dar ridici mâna”,

Cătălina Lupașcu, consilier local PNL

 

Cosmin Andrei a fost însă de altă părere și a arătat că pensionarii trebuie tratați cu respectul cuvenit.

 

„Acești pensionari sunt apreciați de dl primar și face foarte bine atunci când acordă diplome pentru persoane venerabile. Atunci sunt de apreciat, vin aici în CL, îi felicită. Și acum pensionarii când trebuie să beneficieze de subvenție nu mai sunt apreciați”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Ultimul cuvânt a fost al primarului însă tot degeaba. Cătălin Flutur a relatat că a fost inițiatorul acestei facilități în timpul primelor sale două mandate.

 

„Am inițiat această facilitate în CL, am făcut-o în momentul în care pensionarii erau cu adevărat pensionari. Aveau o pensie de câteva sute de lei. Nu m-am gândit nici o clipă când spunem că dăm gratuitate la toți pensionarii că o să apară pensionarii de 45 de ani și pensionarii cu pensii speciale. Deci, ideea de a da la toți pensionarii era când pensionarii erau pensionari. Acum avem pensionari la 45 de ani cu o pensie de 8.000 de lei sau de 6.000 de lei. Cred că trebuie să avem o HCL să ajutăm pensionarii cu pensii mici”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

La vot a trecut amendamentul PSD-iștilor și astfel pragul a fost stabilit la 2.000 de lei care se va aplica de la 1 iunie 2018.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store