Eliminarea mijlocașului Mihai Bordeianu în minutul 38 al partidei CSU Craiova – FC Botoşani 1 – 0 a creat tensiune în rândul moldovenilor. Anton Heleșteanu, director sport al roş-alb-albaştrilor, a fost extrem de nemulțumit de decizie.
Gazeta Sporturilor scrie că acesta s-a înjurat cu suporterii de la tribuna 1 și chiar l-a amenințat pe unul dintre aceștia: "stai aici și vedem noi după meci".
Heleșteanu stătea chiar în fața tribunei, iar mai mulți suporteri l-au acuzat că ține cu Dinamo, marea rivală.
În plus, înainte de startul celei de-a doua reprize, Heleșteanu a avut ceva de protestat împotriva arbitrului, care a întârziat startul celei de-a doua părți.
În a doua repriză, și antrenorul celor de la FC Botoșani, Leo Grozavu s-a certat cu fanii de la Tribuna 1.
"Ce mă, voi sunteți Craiova? Nu sunteți Craiova. Nu vedeți că nu jucați nimic. Noi suntem slabi, dar nici voi nu jucați nimic. Nu vă mai agitați așa, că tot Steaua ia campionatul!", le-a transmis Leo Grozavu către fanii celor de la CSU.
Ulterior, un oficial al celor de la FC Botoșani a aruncat, de pe bancă, o sticlă către fanii craioveni.
CLICK PENTRU VIDEO