A treia zi de GREVĂ GENERALĂ la instituția din centrul orașului

Angajații Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) au ieșit și astăzi în fața instituției.

 

Astăzi este a treia zi de când salariații instituției sunt în grevă generală. Aceștia nu renunță și avertizează că sunt foarte hotărâți și că vor protesta până în momentul în care se vor lua măsuri.

 

Redăm integral mesajul transmis de către angajații AJPIS:

 

,,Astăzi este a treia zi de grevă generală, o expresie puternică a solidarității noastre. De prea mult timp, am fost tratați ca și cum am fi neînsemnați, dar astăzi, prin unitatea noastră, demonstrăm că avem o voce puternică și că suntem parte esențială a acestei societăți.

 

Ministerul Muncii, deși un pilon crucial al societății, pare să fie subevaluat de către clasa politică. Însă, asta nu este vina noastră. Suntem aici să subliniem importanța sa covârșitoare și să refuzăm să fim tratați cu indiferență.

 

Adevărul, așa cum bine știm, are mereu puterea de a ieși la suprafață. Astăzi, noi suntem cei care aducem adevărul în prim-plan. Este momentul să fim hotărâți și să vorbim cu o voce puternică pentru drepturile noastre.’’

 

Salariații AJPIS vor continua greva generală până se vor lua toate măsurile privind majorarea salariilor.