Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) s-a aflat în teren pe toată perioada cât județul Botoșani a fost sub asediul furtunilor.
Dan Șlincu a prezentat astăzi situația estimativă a pagubelor din județul Botoșani și a arătat că la acest moment nu mai există vreun pericol iminent.
„În acest moment nu avem nici un pericol. Dacă vă referiți la ceea ce se întâmplă cu Prutul, situația se prezenta la ora 9:00 astfel: nivelul Prutului la intrare în țară, la Oroftiana, era de 418 cm față de ieri când eu am fost acolo și arăta 578 de cm. Deci, în scădere”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
Ceea ce înseamnă că momentan nivelul actual este cu 48 de cm peste cota de atenție, iar la intrare în țară nu este atinsă cota de inundație.
„Nu avem nici o problemă de la acumularea de la Stânca Costești. Am discutat cu dl director, m-a asigurat că situația este sub control, nivelul este cu 80 de cm sub normalul de exploatare. Până la nivelul normal de exploatare acumularea mai poate primi 45 de milioane de mc de apă, de asta spun că nu există nici un pericol”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
Pentru săptămâna viitoare, meteorologii au anunțat ploi de scurtă durată, iar vremea revine la normalul perioadei.