A rămas cum au stabilit! 1 milion de lei din banii botoșănenilor pentru retrogradata cu zero puncte Magnum după o evaluare de poveste a contestațiilor

S-a întrunit comisia de evaluare a contestațiilor și a efectuat o verificare a contestațiilor depuse în cadrul sesiunii de acordare a finanțărilor nerambursabile pe legea sportului, în urma căreia s-au dat punctajele finale.

 

O reevaluare de poveste

 
Rezultatul, în ceea ce privește alocarea fondurilor, a rămas același. Și aceasta pentru că, deși de exemplu FC Botoșani a contestat punctajul obținut de Magnum, comisia nu a reanalizat proiectul depus de clubul de handbal, ci pe cel al echipei de fotbal. Ce a ieșit din asta? Că Magnum a rămas cu același punctaj, care nici nu avea cum să fie modificat atât timp cât proiectul depus nu a fost reanalizat și, ironia sorții, s-a scăzut punctajul formației deținute de grupul ”Elsaco”

 

Cu excepția câștigătoarei din prima fază, Asociația Club Sportiv Magnum, unde rezultatul a rămas identic, la ONG-urile care au depus contestații, membrii comisiei ori au crescut punctajele, dar nesemnificativ, fără să intre la finanțare, ori chiar le-au scăzut.

 

„În calitate de președinte al comisiei de contestații pot să vorbesc strict asupra a ceea ce am avut noi de făcut. Am purces, conform regulamentului, la evaluarea celor patru proiecte ale celor patru asociații care au depus contestații. Au fost reevaluate, punctajul care a reieșit a fost înmânat către secretarul comisiei, care la rândul său va trimite comisiei de evaluare, urmând ca ulterior să se vadă care este ordinea ierarhică”,

Gabriel Tănasă, președintele comisiei de soluționare a contestațiilor

 

În cazul asociațiilor care au solicitat și tot felul de documente justificative privitoare la modul și criteriile după care s-a făcut repartizarea financiară nerambursabilă, Gabriel Tănasă susține că acestea urmează a fi transmise de aparatul de specialitate al primarului.

 

După reevaluare s-au dat următoarele rezultate:

 

Asociația Sportivă Fotbal Club Botoșani – 75,6 puncte (78,4 prima comisie)  – 0 lei

Asociația Club Sportiv Baseball ”Thunderwolves” – 57,6 puncte (57,4 prima comisie) – 0 lei

Club Sportiv Dante Botoșani – 57,6 puncte  (48,4 prima comisie) – 0 lei

Asociația Sportivă Botoșani Autoracing Club – 53,6 puncte (52,2 prima comisie) – 0 lei

 

În consecință, echipa de handbal care anul trecut a retrogradat din primul eșalon cu zero puncte, intrând în istoria handbalului românesc cu o asemenea contraperformanță, va beneficia de o finanțare de 1 milion de lei din taxele și impozitele plătite de botoșăneni.

 

 

A doua împărțeală

 

După finalizarea acestei sesiuni, Primăria Botoșani a intrat în celălalt calendar de acordare a finanțărilor nerambursabile din bugetul local, pentru activități nonprofit de interes local pe anul 2021.

 

Sunt finanțate domeniile: ”cultură, social și sport”, iar suma totală alocată este de 550.000 de lei din care:

 

- 300.000 de lei pentru sport

- 150.000 de lei pentru domeniul cultural

- 100.000 de lei pentru proiecte sociale

 

*Fiecare proiect poate primi o finanțare de maximum 30% din suma alocată, ceea ce înseamnă că FC Botoșani ar beneficia de un maximum de 90.000 de lei, adică de peste 10 ori mai puțin față de finanțarea acordată către handbal.

 

„Aceste proiecte urmează să fie evaluate de către comisia desemnată prin Hotărâre de Consiliu Local. Îmi doresc ca aceste acțiuni să fie unele benefice pentru municipiu, că acesta este scopul”,

Cosmin Andrei, primar

 

Au fost depuse 16 proiecte, după cum urmează:

 

  • Asociaţia „Buzzmedia”,
  • Uniunea Vatra Românească,
  • Club Sportiv „Gi-Fun” Orăşeni,
  • CS Real Taekwondo,
  • ACS Autoracing Club,
  • Asociaţia Judeţeană de Atletism,
  • Asociaţia Sportivă Ecologistul,
  • Asociaţia Culturest,
  • Fundaţia Naţională Dezvoltare Comunitară,
  • Club Sportiv Ardex,
  • Asociaţia Judeţeană a Profesorilor de Limba şi Literatura Română,
  • Asociaţia Fotbal Club Botoşani,
  • Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi,
  • Fundaţia Judeţeană pentru Tineret,
  • Asociaţia „Scut Botoşănean”  
  • Adrian Alupoaie.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store