A răbufnit Ciobotariu: NU se poate așa ceva la un asemenea nivel  

FC Botoșani a pierdut meciul de pe teren propriu cu Dunărea Călărași, scor 1-2. Liviu Ciobotariu și-a muștruluit jucătorii la final și a avertizat în privința luptei pentru evitarea retrogradării.

 

„Sunt supărat, dezamăgit pentru că nu reușim să câștigăm de cinci jocuri. Mai mult, facem greșeli pe care nu ar trebui să le facem. Am discutat cu jucătorii despe greșelile făcute la Voluntari, astăzi am luat goluri pe faze fixe, care puteau fi evitate. Nu se poate așa ceva la acest nivel. E o seară tristă pentru noi.

 

Nu avem timp foarte mult de așteptat, așa că trebuie să ne revenim foarte repede și să avem altă atitudine etapa viitoare. Dacă ne uităm în clasament da, suntem aproape de locul de baraj. Deja situația este alarmantă pentru noi.

 

Știu că Mediaș e o echipă bună, cu moral bun, dar vom merge acolo să luăm punctele pierdute acasă.

 

Eu nu am înțeles ce s-a întâmplat la primul gol. Nimeni nu ridicase nimic, apoi au dat fault. Nu e o scuză arbitrajul. Am făcut un joc foarte slab, mai ales din punct de vedere defensiv.

 

Felicit echipa din Călărași, o formație agresivă, pragmatică, a venit să lupte pentru cele 3 puncte”, a declarat Ciobotariu, citat de Gsp

 

Incidente la final

 

După fluierul final, jucătorii celor două formații și oamenii din staff au fost implicați într-o încăierare generală.

„Am înțeles că preparatorul lor a provocat, dar nimic grav. Era și Keita, un jucător care vorbește franceză, am încercat să discut cu el. I-am felicitat, dar le-am zis că nu trebuie să facă «panaramă» pe aici. Nu s-a bătut nimeni, nu a fost nimic deplasat. Se întâmplă astfel de lucruri, dar nu a fost niciun incident. Vă spun sincer”, a comentat Ciobotariu.
 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store