A murit suceveanul transportat cu elicopterul la București împreună cu IPS Pimen

Lucian Covaliu, pacientul cu COVID-19 care a fost transportat cu elicopterul SMURD împreună cu arhiepiscopul ÎPS Pimen în noaptea de 20 spre 21 aprilie, de la Spitalul Județean Suceava la Institutul Matei Balș din Bucureşti, a decedat vineri, 24 aprilie.

 

Avea 10 copii


Lucian Covaliu nu avea alte afecțiuni asociate, scrie Informaţia Ta de Suceava.


Bărbatul a fost internat la Suceava, cu probleme pulmonare pe data 13 aprilie, iar apoi a fost confirmat cu COVID-19.


O zi mai târziu starea lui s-a agravat și a fost transferat la Terapie Intensivă, unde a fost intubat.


Cunoscuții spun că bărbatul a revenit în țară pe 16 martie, după ce a efectuat o cursă în Germania pentru a transporta agricultori la muncă.


Lucian Covaliu avea 10 copii, cu vârste între 5 și 22 de ani.

 

Cum au prezentat autoritățile cazul


Iată cum a fost relatat succint cazul de Grupul de Comunicare Strategică:


Bărbat, 46 ani din județul Suceava.


Pacient cu febra și dispnee pentru care a avut tratament cu antibiotic și simptomatice, la domiciliu, după care a fost internat prin UPU în data de 13.04.2020 la Spitalul Județean de Urgență Suceava cu bronhopneumonie. În data de 14.04.2020 este transferat în Secția de ATI, de la gastroenterologie.


În 21.04.2020 a fost transferat la INBI Matei Balș, cu insuficiență respiratorie (care a necesitat intubarea pacientului) și cu insuficiență multiplă de organ.


Data recoltării probelor pentru COVID-19: 20.04.2020.


Data confirmării: 22.04.2020, Spitalul Județean de Urgență Suceava.


Data decesului: 24.04.2020.


Comorbidități: HTA, DZ, fumător


Istoric de calatorie în Germania (transport persoane).

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store