După ce s-a discutat ani de zile și s-au făcut tot felul de planuri privitoare la parcul industrial de la Bucecea, acest vis de dezvoltare s-a stins ușor, asemenea altor proiecte care nu s-au mai concretizat.
Un consilier local PSD a fost cel care a întrebat la ședința Zonei Metropolitane care mai e stadiul construirii Parcului Industrial de la Bucecea.
”Din ce am văzut prin presă și ce discutau autoritățile din orașul Bucecea dar și cetățenii, până la urmă ei consideră că este un fiasco. Când se va înființa acest parc industrial, că vorbim numai de hârtii”,
Vasile Chiru, consilier local PSD
Acest obiectiv ar fi urmat să fie construit pe o suparafață de teren de 10 hectare.
Însă…
„Am constatat că terenul este insuficient și nu putem obține o Hotărâre de Guvern pentru Parc Industrial, Primăria Bucecea a și distribuit o parte din acest pământ pentru niște loturi de 500 de mp pentru familii tinere. Și atunci împreună cu primarul Andron Țimpău suntem în faza de depunere a unor proiect pentru incubator de afaceri”,
Florin Egner, directorul Zonei Metropolitane
Ce înseamnă asta?
„E vorba de opt ateliere și un corp de birouri pe două nivele cu 3.000 de mp suprafață construită. Am identificat terenul, am scris o parte din acest proiect, este pe POR, noi trebuie să-l depunem până pe data de 4 mai 2018”,
Florin Egner, directorul Zonei Metropolitane
Nu este exclus faptul ca și acest incubator de afaceri să rămână neocupat, situație care s-a întâmplat în alte locuri din țară, unde s-au consumat fonduri europene pentru astfel de obiective.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL: