La peste 700 de metri altitudine. Fără drumuri, curent electric sau medic. Și nu mai puțin de 100 de metri pe scările de lemn prinse de stâncă urcă părintele Nectarie Câșlariu pentru a ajunge la creștinii care îl așteaptă cu inima deschisă.

”Părintele Nectarie Câșlariu, un botoșănean dârz”

Ineleț este unul dintre cele mai izolate cătune din România. Acolo, în munții din Caraș-Severin, părintele Nectarie Câșlariu păstorește o mână de creștini. O comunitate ruptă de lume, care nu a auzit de Covid sau de binefacerile lumești, unde civilizația este încă în mare parte necunoscută.

Fără drumuri, fără curent electric, fără medic. Este o minune atunci când oamenii pot aprinde un bec într-o singură cameră, alimentat de la panouri solare, de la vreo moară pe râu sau un generator. Cei mai norocoși țin un televizor, însă nici vorbă de un frigider sau o mașină de spălat.

Dar cel mai greu le este oamenilor de aici din pricina drumurilor. Sau, mai degrabă, a lipsei acestora.

Situat la cam 20 de km de Băile Herculane, ca să ajungi la Ineleț iei muntele pieptiș, apoi urci pe scările de lemn prinse pe stâncă. Mai exact: patru scări de lemn cu o lungime de 100 de metri, prinse pe un perete vertical de calcar.

Este un adevărat Athos românesc. Ridicarea bisericii s-a terminat în 1973, iar sfințirea s-a făcut în 1975. În 2012 s-au efectuat lucrări de reparație începute de pr. Cristian Rădulescu și terminate de ieromonahul Nectarie Câșlariu.

La 1 februarie 2013, bisericuța a fost transformată în schit și dată în administrare ieromonahului Nectarie Câșlariu, care ulterior s-a îngrijit și de pictarea ei.

Însă nu este singura misiune pe care părintele Nectarie o are. El a primit spre păstorire și administrare și Mănăstirea Băile Herculane, acolo unde a adus un suflu nou. A reușit să închege o comunitate care îl solicită tot mai des. Astfel că, de o vreme, la Ineleț urcă atunci când este chemat.

O echipă a televiziunii Trinitas a ajuns la Ineleț de mai multe ori, urcând scările de pe stâncă alături de părintele Nectarie.

”Părintele Nectarie Câșlariu, un botoșănean dârz, îndrăgostit de cumințenia și așezarea oamenilor de aici, dar și de sălbăticia și liniștea aproape dureroasă a naturii. Oamenii l-au adoptat ca pe unul de-al lor, răsplătindu-i astfel statornicia. Atunci când sarcinile de administrator al Mănăstirii Băile Herculane îi permit, părintele Nectarie lasă orașul și devine chivernisitor de suflete rătăcite prin munți”,

Trinitas TV

La Ineleț, oamenii îl așteaptă cu bucurie pe părintele cu ochi calzi, care are mereu un zâmbet pentru fiecare suflet întâlnit, dar mai ales pe preotul cu inimă bună și milă creștinească.

”Sunt primul preot care a venit și a stat mai mult printre ei”, spune părintele Nectarie.

Preotul botoșănean a fost impresionat nu doar de credința oamenilor din vârf de munte, ci și de viața grea pe care aceștia sunt nevoiți să o ducă din pricina lipsurilor, pornind de la drumuri.

A filmat și a făcut publice imaginile care aveau să stârnească uimire în întreaga țară: o înmormântare la Ineleț.

De fapt drumul cu sicriul până la cimitir (vezi video).

”Eu am filmat. E firesc să duci mortul legat pe sanie, în pătură, așa s-a făcut dintotdeauna, dar e nefiresc să nu ai un drum. Nu vreau să supăr pe cineva, dar ca să deschizi o exploatare forestieră pentru câteva sute de hectare permiți în parc să se facă drum, și pentru noi, de aici, nu permiți să se lărgească și să se modernizeze drumul vechi, străvechi. Dacă ne-ar lăsa autoritățile, probabil că am reuși să facem noi drumul”,

Pr. Nectarie Câșlariu

De Covid nu prea au auzit la Ineleț. Războiul e, și el, undeva foarte departe. Frumusețea locurilor, atât de căutată de turiști, pălește pentru localnici în fața nevoințelor.

”Ai impresia că trăiești în alte timpuri. La țară oamenii sunt cumva veșnici, nu au presiunea timpului. Frumusețea locului este deosebită, dar din cauza greutății oamenii nu mai pot vedea frumusețea. Înțelegi ce înseamnă să fii în mâna lui Dumnezeu. Cei moderni, de astăzi, nu o mai fac”,

Pr. Nectarie Câșlariu

Dacă cei de la oraș, cu toate beneficiile pe care civilizația le oferă, au început să se retragă către sate, mai ales în pandemie, oamenii din Ineleț aleg să își ducă mai departe greul în vârf de munte.

Îl așteaptă pe părintele lor care le alină sufletele. Chiar dacă ajunge mai greu la ei, știu că părintele va fi de fiecare dată acolo când este nevoie de el.

”Părintele ista a nostru nu pleacă. Nu ne ia niciun ban”, spune o bătrână cu ochii lucind de lacrimă. ”Este un preot foarte bun cu noi”, completează un om al muntelui.

Iar părintele își umple din nou chipul de zâmbet. Știe și el că nu va pleca. Pentru că acolo, la Ineleț, simte mai mult ca oriunde ce înseamnă credința.

”Mi se pare mie că aici dragostea încă nu s-a pierdut. Omul te primește cu toată inima, este sincer. Satul românesc este același peste tot. Dar aici am regăsit totul ca la bunici. Și mi-a plăcut felul oamenilor de a fi. Tihna copilăriei o regăsesc aici. Orașul te provoacă și te ispitește în toate felurile, când vii aici parcă e un răgaz, un respiro. Oamenii de aici nu au măsură în dragoste”,

 Pr. Nectarie Câșlariu

Plecat din Botoșani, părintele Nectarie își duce misiunea în celălalt capăt de țară. Unde satul miroase a copilărie și unde credința înseamnă mai presus de toate dragoste.

”Unii oameni au vocația ineditului și al călătoriilor, al schimbărilor de loc. Precum un botoșănean stabilit pe diagonala țării. Alții văd scările ca un obstacol și un impediment, iar alții ca ascensiune și imitare a lui Avraam. Iubitori de înălțime, ospitalieri, curajoși și tari în credință”, spun despre părintele Nectarie jurnaliștii de la Trinitas.

S-a dus să le fie părinte, învățător, dar știe că înainte de toate are a învăța de la oamenii munților mai mult decât le poate el oferi.

”Încerc să fiu și eu tot ca ei. Să fii deschis față de ei, sincer, și atunci omul simte. Ține de inteligența sufletului. Am venit aici și am descoperit o altfel de viață”, spune părintele Nectarie.