Sâmbătă, 13 martie a.c. în jurul orelor 17.30, dispecerul aflat în serviciu la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, a primit un telefon de la un agent de pază, angajat la un supermarket de pe strada Griviţa din municipiu.
Agentul de pază a anunţat dispeceratul I.J.J. Botoşani de producerea unui furt, relatând dispecerului despre faptul că în urmă cu aproximativ 20 de minute, din supermarket un tînăr a furat o sticlă de whiskey.
Spre locul unde a fost produs furtul, au fost direcţionate două patrule de jandarmi din cadrul inspectoratului care erau în serviciul de ordine publică în zonă, agentul de pază a povestit jandarmilor că în urmă cu aproximativ 30 de minute un tânăr a intrat în magazin iar el la observat în dreptul raionului cu băuturi alcoolice de unde acesta a sustras o sticlă de whiskey de un litru, reuşind să fugă din supermarket.
În baza semnalmentelor avute şi a cercetărilor efectuate, jandarmii l-au indentificat în scurt timp pe autorul furtului, ba mai mult au recuperat şi sticla de whiskey pe care acesta nu a avut timp să o consume sau să o vândă altei persoane.
Astfel, jandarmii au restituit sticla de whiskey proprietarului de drept iar lui A. E. de 15 ani, din Botoşani, i-au întocmit dosar cu acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de "furt califica" conform articolului 209 din codul penal.
Dosarul cauzei a fost înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.