A fost sărbătoare mare de Crăciun, comunitatea din Botoșani unde bucuria și tradiția fac spectacol – GALERIE FOTO&VIDEO

Explozie de culoare, un spectacol al vârstelor îmbinat cu tradiția și cu spiritul comunitar care, la lipoveni, capătă de fiecare dată un farmec aparte.

 

A treia zi de Crăciun, în comunitatea rușilor lipoveni din Botoșani, s-a transformat duminică, 9 ianuarie, într-o împreună bucurie. De la cei mai mici până la seniorii comunității, unii purtând costumele tradiționale, alții însoțindu-i pe primii și aplaudând momentele pregătite cu acest prilej, cu toții au reușit să redea sărbătorii strălucirea așteptată.

 

Batiuşka Vladimir Condratov a dat binecuvântarea obișnuită, toți cei prezenți s-au rugat și s-au închinat cu evlavie, cântând împreună tradiționala colindă. Matușca Olga Zakoliukina, soţia preotului și referent cultural, în mijlocul copiilor, a fost flacăra pe care toți cei mici o urmăreau spre a primi indicații pentru programul pregătit și care, la final, avea să se bucure de un oaspete mult așteptat: Ded Maroz (Moș Crăciun).

 

 

 

”Suntem mândri că aparținem acestei zone cu o bogată tradiție culturală”

 

Ovidiu Ivanov, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Botoșani, a fost și gazda evenimentului care s-a desfășurat în sediul Centrului Cultural ”Corneliu Finașcu”, printre cei invitați aflându-se și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a venit însoțită de consilierul județean Costel Pătrăuceanu.

 

”Rușii lipoveni sunt păstrători ai calendarului iulian, așa că în această perioadă sărbătorim Crăciunul. În ziua de 7 ianuarie, prima zi de Crăciun, rușii lipoveni participă la slujbă, merg în familie, servesc masa alături de cei dragi. A doua zi este dedicată vizitelor la cei apropiați, iar ziua a treia de Crăciun este dedicată celor mici, care sunt foarte nerăbdători să ne prezinte programul pe care l-au pregătit de-a lungul timpului pentru acest frumos moment”,

Ovidiu Ivanov, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Botoșani

 

Rușii lipoveni sunt pata de culoare a Botoșanilor, spune Ovidiu Ivanov. ”Suntem mândri că aparținem acestei zone cu o bogată tradiție culturală, dar și etnică, un oraș care a dat foarte multe personalități”.

 

 

Este important ca micile comunități să își păstreze tradiția lingvistică, tradițională și culturală. Or asta este posibil doar printr-o strânsă colaborare între comunitățile existente în Botoșani, dar și prin relația cu autoritățile.

 

”Este foarte important pentru noi toți să luptăm - este până la urmă o luptă - în această lume secularizată și globalizată, să ne păstrăm identitatea etnică. Cei mici și-au asumat această misiune de a păstra și de a duce mai departe toată tradiția noastră lingvistică, culturală, tradițională și așa mai departe. Trăim vremuri foarte bune, din punctul nostru de vedere, al minorităților, în general, și al comunității rușilor lipoveni din Botoșani în particular, în sensul că legăturile și relația care există între comunitate, etnici și cei care conduc destinele acestui oraș, relația așadar este una cât se poate de bună, rezultatele se văd. Suntem implicați alături de entitățile orașului nostru care promovează atât latura turistică, cât și latura etnică a orașului, în diferite proiecte. Ne bucură sprijinul pe care ni-l acordați și sperăm să rămânem sub aceste bune auspicii”,

Ovidiu Ivanov, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Botoșani

 

 

”Sunteți parte foarte importantă a comunității noastre”

 

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, le-a oferit un cadou neașteptat celor mici.

 

”Dacă vremea și timpurile vor permite, vom stabili data când vom face o vizită la București, să vizitați Parlamentul, Camera Deputaților, Senatul. Iar unul dintre voi să spună acolo, la microfon, un speech pentru toată comunitatea lipovenilor din România”,

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani

 

 

 

Președintele Consiliului Județean Botoșani i-a felicitat pe reprezentanții comunității pentru toate realizările din ultimii ani.

 

”Sunteți parte foarte importantă a comunității noastre. Crăciun fericit, Crăciun binecuvântat tuturor! Dacă noi închidem șirul sărbătorilor de iarnă, dvs. îl deschideți. Vă felicit pentru tot ceea ce faceți. Astăzi am venit alături de consilierul județean Costel Pătrăuceanu, pentru că lucrurile bune se fac punând mâinile împreună, iar noi îi avem pe colegii consilieri județeni. Dumnealui ține legătura cu comunitatea dvs. Să avem un an bun, cu sănătate, pentru că dacă suntem sănătoși, bunul Dumnezeu ne pune pe umeri atât cât putem noi duce”,

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani

 

 

”Vom face totul ca Botoșanii să fie un loc care să reprezinte bine colaborarea dintre comunități”

 

Profesorul Daniel Elisei, foarte iubit în comunitate și deopotrivă implicat în activitatea copiilor, a apreciat faptul că, de câțiva ani, lipovenii sunt din ce în ce mai vizibili atât pe plan local, cât și național.

 

”Vă felicit cu această ocazie deosebită pentru noi, e o tradiție pe care noi o respectăm cu multă plăcere pe parcursul anilor, să sperăm că această deprindere a noastră de a fi împreună la aceste evenimente va continua și în anii următori. E un efort pentru acești copii, ce au organizat în ultimii 4 ani de când domnul Ivanov este în fruntea comunității, a scos în evidență comunitatea nu numai pe plan local, ci și național. Le mulțumesc cu această ocazie, comunitatea despre care se auzea foarte puțin în Botoșani cu câțiva ani în urmă acum a ieșit în evidență”,

a spus profesorul Daniel Elisei.

 

 

La rândul său, respectabilul dascăl le-a transmis celor prezenți că trebuie să ducă mai departe tradițiile pe care generațiile de până acum le-au păstrat vreme de secole, ”de când locuim pe aceste meleaguri și ne-am bucurat de înțelegerea celor care ne-au primit aici”.

 

”Noi, la rândul nostru, vom face totul ca Botoșanii să fie un loc care să reprezinte bine colaborarea dintre comunități și să ducă mai departe faima locului așa cum au făcut-o înaintașii noștri, comunitatea noastră și în primul rând populația majoritară, care prin Eminescu, Iorga, Luchian, Enescu și mulți alți oameni de seamă au făcut cunoscut acest colț al României”,

a încheiat prof. Daniel Elisei

 

Programul a cuprins numeroase momente, de la colinde, cântece, scenete, dansuri tradiționale, până la momentul venirii lui Moș Crăciun, care a adus daruri celor mai mici.

 

 

Ca grup etnic, rușii-lipovenii din România numără astăzi aproximativ 40.000 persoane. Dintre aceștia, Comunitatea Rușilor Lipoveni din Botoșani cuprinde 1.200 de membri.

 

O comunitate foarte activă și prezentă în viața publică, ai cărei reprezentanţi îi regăsim în toate domeniile vieţii sociale. Împreună, membrii comunității se preocupă de păstrarea valorilor identitare, de supravieţuirea religioasă, culturală, lingvistică. Iar Biserica și Centrul cultural deţin un rol foarte important.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store