A dat norocul peste fratele Țurcanu! Candidatul-actor din faţa sa a fost scos de pe listă

Conducerea PNL a decis, marţi, scoaterea lui Mircea Diaconu de pe lista iniţială de candidaţi stabilită pentru alegerile europarlamentare, au declarat, pentru, Mediafax, surse din PNL.

 

Potrivit surselor citate, în favoarea menţinerii lui Diaconu s-au exprimat prin vot 18 membri ai BPN, în timp ce 37 lideri au fost pentru scoaterea acestuia de pe lista de candidaţi. Diaconu a plecat din sala de sedinţă fără să facă declaraţii. Unul dintre marii beneficiari ai eliminării actorului-politician ar putea fi Mihai Ţurcanu, care ar avansa astfel de pe 8 pe 7 după eliberarea unui loc, sporindu-şi considerabil şansele de a intra în Parlamentul European.
Mircea Diaconu a fost scos de pe listă după ce Agenţia Naţională de Integritate a anunţat oficial că nu poate candida la alegerile europarlamentare, întrucât prin decizie definitivă s-a stabilit că a fost în incompatibilitate şi astfel are interdicţie de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani, respectiv până în 19 iunie 2015.
CITEȘTE ȘI:
 Crin și candidatura fratelui Țurcanu: A fost șeful ANSVSA şi a condus bine