A crezut că merge și așa: Sucevean amendat la Botoșani după ce a mințit polițiștii

Polițiștii botoșăneni l-au surprins pe bărbatul de 31 de ani joi, 21 septembrie 2023.

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul public din orașul Ștefănești, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 31 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că datele înscrise în avizul de însoțire nu corespundea cu cele faptice, respectiv, cantitatea de material lemnos pe care o transporta era mai mare decât cea trecută pe documente.

 

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar diferența de material lemnos, în cantitate de peste un metru cub, a fost supusă confiscării.