90 de asistenţi maternali au renunţat la profesie într-un an

 

Nu mai puţin de 93 de asistenţi maternali profesionişti au ieşit din sistemul de asistenţă socială şi protecţia copilului într-un singur an de zile. Unii dintre ei au solicitat pur şi simplu retragerea atestatului iar alţii reconversia profesională. Cert este faptul că, majoritatea au renunţat să mai fie părinţi profesionişti din cauza salariilor care au scăzut semnificativ într-un singur an, însă sarcinile au rămas la fel. Cel mai dificil pare să fie de exemplu pentru asistenţii maternali care au în plasament doi copii cu grad de handicap şi care beneficiază de un salariu sub limita de 1.000 de lei, cu tot cu sporurile aferente.
La data de 1 ianuarie 2009, în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului erau înregistraţi 333 de asistenţi maternali profesionişti, în timp ce la 1 octombrie în acelaşi an, numărul acestora era de 309. Situaţia este alta la data de 1 octombrie 2010, cînd numărul asistenţilor maternali profesionişti a scăzut la 240, adică cu 93 mai puţini faţă de anul precedent. Motivul: aşa cum era de aşteptat salariile din sistem. „Sunt persoane care fie au atestatul suspendat, pentru că nu sunt copii, sau sunt persoane care au ieşit la pensie, sau avem persoane, asistenţi maternali care au renunţat de bună voie la atestat şi mai avem o situaţie, un număr destul de mare de asistenţi maternali care nu mai îndeplinesc condiţiile de reatestare, asta însemnînd fie nu baie în cameră, fie nu au 10 clase terminate, fie nu au soţi care să dea scris că acceptă să primească un copil în apartament. Parte din ei invocă şi probleme financiare, nu le mai convine salariul”, a afirmat Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. În prezent cei mai mulţi dintre asistenţii maternali rămaşi în sistem au în grijă cîte doi copii. Numărul copiilor instituţionalizaţi care se află în plasament la părinţi profesionişti a înregistrat de asemenea o scădere, de la 528 în octombrie 2009 la 455 în octombrie 2010.
Iată nivelul de salarizare a anului în curs comparativ cu anul precedent în cazul asistenţilor maternali:

Septembrie 2009 

Venit net

Venit brut

Asistent maternal 1 copil sănătos

 1.029 lei

1.376 lei

Asistent maternal 1 copil handicap

 1.143 lei

1.585 lei

Asistent maternal 2 copii sănătoşi

 1.097lei

 1.459 lei

Asistent maternal 2 copii cu handicap 

 1.383 lei

 1918 lei

Septembrie 2010

 

 

Asistent maternal 1 copil sănătos

 682 lei

 876 lei

Asistent maternal 1 copil handicap

 807 lei

 1.033 lei

Asistent maternal 2 copii sănătoşi

 740 lei

 938 lei

Asistent maternal 2 copii cu handicap

 954 lei

 1.282 lei