80 de botoșăneni amendați că NU purtau mască, sancțiuni și pentru plimbări nocturne

Acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Covid-19 au continuat și în ultimele 24 de ore. Structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne au lucrat integrat, împreună cu celelalte instituții implicate.

 

În total, la activitățile desfășurate, au participat peste 200 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratului Teritorial de Muncă.


95


de amenzi în valoare de 19.000 de lei au fost aplicate în cadrul acțiunilor.


Dintre acestea, 80 de sancțiuni s-au dat persoanelor care nu au purtat masca de protecție în locurile unde acest lucru era obligatoriu și alte 15 pentru nerespectarea restricțiilor privind deplasarea în afara locuinței sau gospodăriei în intervalul orar 23:00 - 05:00.


”Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur”,


Comunicat IPJ Botoșani.


Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store