8.000 de EURO PENSIE pentru un fost magistrat, 10 lei pentru un alt botoşănean

Este greu de crezut, dar cea mai mare pensie de serviciu plătită la Botoşani este de nici mai mult, nici mai puţin de 38.245 de lei. Asta înseamnă circa 8.000 de euro pe lună, adică pe an, 96.000 de euro.

 

458.940


de lei pe an, o sumă fabuloasă pentru majoritatea vârstnicilor botoşăneni, primeşte fostul magistrat.


El se îmbogățește lunar fără pic de efort. Aceasta în timp ce mii de botoşăneni muncesc un an de zile şi tot nu primesc aceşti bani.


Iar alte sute de agenţi economici, cu angajaţi, impozite şi altele desfăşoară un an activitate fără să aibă asemenea venituri totale, ca să nu mai vorbim de profit.


Acest lucru se întâmplă fiindcă magistratul nu beneficiază, la fel ca majoritatea românilor, de o pensie acordată pe principiul contributivităţii, ci de una specială, calculată în funcţie de ultimele salarii.  


În plus, persoanele din categoria sa profesională se pot pensiona la 20 de ani vechime, mult mai repede decât românii cu alte profesii.

 

Pensia de serviciu pe care o primește vine de la bugetul de stat. Ce înseamnă acest lucru? Valoarea pensiei încasate de magistrat este achitată din taxele plătite obligatoriu de fiecare român și firmă din România.

 

Pensionar bogat, pensionar sărac


În timp ce unul vârstnic primeşte aproape 100.000 de euro într-un an alţii, mult mai mulţi, abia îşi pot plăti apa sau căldura.


La nivel național, o statistică realizată de campania internațională Econtext arată că suntem printre țările cu cei mai săraci pensionari. Nu e de mirare, căci la Botoșani cea mai mică pensie este de 10 lei. Norocul „posesorului” este că îndeplineşte condiţiile pentru acordarea pensiei sociale şi veniturile i se completează până la 640 de lei.


”În cazul persoanelor care beneficiază de drepturi de pensie sub nivelul de 640 de lei, în conformitate cu dispozițiile OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, cu modificările și completările ulterioare, se acordă, din bugetul de stat, indemnizația socială pentru pensionari, până la concurența sumei de 640 de lei”,


Cristina Anton, director executiv Casa Judeţeană de Pensii Botoşani.


Practic, cine are o pensie foarte mică mai beneficiază de alți bani pentru a avea pe lună un venit minim de 640 de lei. În luna februarie 2019 sunt peste 34.400 de persoane care beneficiază de pensie socială minimă garantate.

 

Primeşte într-o lună pensia la vreo 40 de oameni


Potrivit legii, de pensia socială minimă garantată beneficiază pensionarii sistemului public de pensii, cu domiciliul în Romania, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei lor se situează sub nivelul pensiei sociale minime garantate.


946


de lei este pensia medie de asigurări sociale de stat care se achită la Botoşani.


Această înseamnă că amintitul vârstnic primeşte contravaloarea a 40 de pensii medii. Cu alte cuvinte, respectivul pensionar primeşte într-o lună banii pe care ceilalţi pensionari îi iau în trei ani şi patru luni.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store