7 milioane euro inundate de nepăsare, pustiu şi gargară electorală – GALERIE FOTO

 

„De închiriat”, „de vânzare”, „pentru închiriere sunaţi la…”, în loc de mult promisele magazine, terase sau restaurante, Centrul Vechi din Botoşani se laudă cu anunţuri. La mai bine de un an de zile de la inaugurarea festivă şi peste şapte luni de la făgăduinţele actualului primar privind readucerea la viaţă a zonei istorice a urbei, aceasta continuă să aibă un aer pustiu.
pustiu in Centrul Vechi Botosani

Aproape 40 de spaţii goale

Panglica investiţiei europene de 7 milioane euro a fost tăiată pe 1 decembrie 2011, iar o incursiune făcută în februarie 2013 de reporterul Botoşăneanul în această parte a oraşului arată că se desfăşoară activităţi în 53 dintre spaţiile comerciale, în timp ce 38 sunt închise. Îngrijorător este că şi la o parte dintre cele deschise sunt lipite anunţuri pentru închiriere sau vânzare. Mai mult, aproape toate spaţiile de la parterul clădirilor din Piaţa 1 Decembrie 1918, renovate prin amintitul proiect, sunt încă închise la atâta timp de la terminarea lucrărilor. Partidele care au avut sedii aici nu le-au mai preluat, iar secţia Poliţiei Locale fiinţează printr-o siglă şi un număr de telefon pus pe uşă.

Primăria Botoşani face planuri

Actualii edili recunosc situaţia din Centrul Vechi, însă susţin că aşa au preluat-o şi că de la instalarea lor în fruntea Primăriei Botoşani doar un singur agent economic, un cafe bar, a mai părăsit spaţiile de acolo. „Centrul Istoric nu poate fi revitalizat decât prin activităţi de natură comercială. Practic, Centrul Vechi ar trebui să redevină ceea ce era odinioară, un punct de atracţie, de întâlnire şi de promenadă a cetăţenilor din Botoşani”, afirmă viceprimarul Viorel Iliuţă. Problema este că nu prea există agenţi economici dispuşi să închirieze spaţii în acea parte a oraşului, solicitări în acest sens provenind de la ONG-uri, partide şi societăţi culturale, însă varianta predării unor localuri către acestea nu este agreată de municipalitate. „Noi apreciem că n-o să putem să revitalizăm zona asta dacă onorăm aceste solicitări în sensul acesta”, mai spune Viorel Iliuţă. Acesta doreşte să întocmească un plan de readucere la viaţă a Centrului Vechi şi pentru asta a convocat miercuri comisia de urbanism a Consiliului Local împreună cu arhitectul şef, administratorul public, managerul public şi funcţionarii de la serviciul de patrimoniu al Primăriei Botoşani. „Să găsim soluţiile cele mai potrivite nu numai pentru Centrul Vechi. Şi aici, dacă găsim o soluţie ca să atragem firmele o să trebuiască să stabilim un calendar de activităţi”, declară Viorel Iliuţă. Se ia în calcul inclusiv reducerea chiriei prin hotărâre a Consiliului Local.

Fără căldură, pereţii au început iar să crape - Toată lumea se fereşte ca de râie de Centrul Vechi!

Marea problemă este că, până ce să se găsească soluţii, clădirile abia renovate au început să se deterioreze din simplul motiv că pentru a doua iarnă consecutiv nu se furnizează căldură. „Au căzut pereţii, nu ai cum să stai la lumânare, nu este nici o utilitate, nu-i curent, nu-i căldură, nu-i apă, utilităţile nu-s”, relatează unul dintre şefii de unitate care viza un spaţiu în Centrul Vechi şi care îşi doreşte să îşi păstreze anonimatul. Situaţia din această parte a oraşului îi îngrijorează şi pe foşti consilieri locali pe timpul cărora s-au demarat procedurile pentru reabilitarea zonei istorice a oraşului. „Centrul Vechi a fost promovat tot aşa, în ultima perioadă a mandatului, în 2008. Arată extraordinar de frumos, eu stau şi mă întreb, acuşi vine primăvară, vine vara, mă întreb, acolo au fost concesionate spaţiile acelea de la parter? Acolo era vizat să se deschidă centre comerciale, cofetării, terase, să fie exact ca un centru vechi cum am văzut noi în toată Europa, cum arată centrele istorice în toată Europa. Toată lumea se fereşte ca de râie de Centrul Vechi!” afirmă Manuela Zarug, fost consilier local în legislatura 2004 – 2008.

Temă preferată de campanie electorală şi cam atât

Revitalizarea Centrului Vechi a fost una dintre cele mai vehiculate idei de campanie electorală a actualului primar Ovidiu Portariuc. "Propunerea noastră este ca zona Centrului Vechi să devină zonă de prioritate zero pentru Botoşani pentru că este o zonă emblemă pentru oraş şi poate deveni la fel ca în toate celelalte oraşe europene un motor al dezvoltării economice a oraşului”, declara Ovidiu Portariuc pe 9 decembrie 2011. Totuşi, după ce predecesorul Cătălin Flutur a organizat acolo manifestări de anvergură precum Zilele Oraşului sau Târgul de Iarnă, marcate de prezenţa masivă a romilor din zonă, actualul edil şef nu a mai acceptat desfăşurarea nici unei acţiuni de amploare în acea parte a oraşului, motivând că ar fi nesigură.
17 clădiri din Centrul Vechi au fost modernizate printr-un program PHARE.
CITEŞTE ŞI:
FAZA ZILEI : Liberalii vor cafenea în Centrul Vechi, dau ceai cu etnobotanice la PDL

[[galerie-foto]]

VEZI ŞI:
 Made in Botoșani : Puradeii fac baie în artezienele din Centrul Vechi – FOTOGALERIE












pustiu in Centrul Vechi Botosani 2
CITEŞTE ŞI:
Terase şi standuri în Centrul Vechi – VEZI ce conţine proiectul iniţiat de Primărie
 Portariuc solicitare la Primărie cu situaţia Centrului Vechi