Patru primari ai localităţilor afectate de inundaţiile din vara anului trecut au semnat luni dimineaţă la Prefectură contracte de sponsorizare cu Transelectrica. Societatea s-a angajat să acorde în total ceva peste două milioane de lei.
Banii vor fi utilizaţi în exclusivitate pentru refacerea sau construirea de noi case în Hilişeu Horia, Vîrfu Câmpului, Şendriceni şi Văculeşti. Compania din subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) promisese încă din toamnă că va ajuta comunele unde precipitaţiile au distrus mai multe imobile, fiind la acea dată inclusă în suma totală de peste 7 milioane de lei anunţată de prefect ca ajutor venit din partea MECMA. Ulterior au apărut însă unele probleme.
„Vă spun cu sinceritate că am avut emoţii şi am făcut nu ştiu cîte drumuri la Bucureşti, am dat nu ştiu cîte telefoane, mai ales cu primarul de Şendriceni, dar pînă la urmă tot răul e spre bine (…). Transelectrica a avut nişte probleme financiare din cauza unor pierderi pe care le-a avut pe la jumătatea anului, dar şi le-a recuperat pînă la sfîrşitul anului”, a declarat
Cristian Roman. Totuşi, în contractele parafate se stipulează că societatea în cauză va vira banii doar dacă va încheia anul pe profit deoarece în caz contrar nu are voie să efectueze sponsorizări. Primari au mulţumit reprezentantului Guvernului în judeţ pentru ajutorul dat în obţinerea acestor fonduri.
LOCALITATE |
CASE DE CONSTRUIT
SAU CONSOLIDAT
|
SUMĂ ACORDATĂ
|
Hilişeu Horia
|
115
|
1,5 milioane lei
|
Vîrfu Cîmpului
|
5 |
91.520 lei
|
Şendriceni |
21
|
479.200 lei
|
Văculeşti |
2
|
47.000 lei
|