Poștașii din Botoșani vor participa la un amplu protest organizat la București dat fiind faptul că nu s-a ajuns la o înțelegere cu Compania Națională a Poștei Române în ceea ce privește o serie de modificări la Contractul Colectiv de Muncă.
Decizia a fost luată vineri, 22 aprilie 2016 iar acțiunea a fost programată pentru 7 mai. Filiala Județeană a Sindicatului Lucrătorilor Poștali va participa cu un număr de 50 de salariați, membri de sindicat.
Una dintre revendicări este și o majorare salarială în cuantum de 200 de lei de persoană din cadrul Oficiului de Poștă, ultima fiind operată în anul 2014 în valoare de 100 de lei.
„Agenții poștali care își desfășoară activitatea în mediul rural doresc schimbarea legislativă care să permită angajarea temporară pentru a putea și ei beneficia de concediile de odihnă de care au drept în mod legal. Neefectuarea integrală sau parțială a concediilor de odihnă se întâmplă de ani de zile și este o problemă fără rezolvare deoarece nu există cadru legislativ. Agenții poștali ar putea să plece în concediu sau în vacanță însă oamenii din localitățile în care își desfășoară activitatea ar fi afectați rămânând pentru o perioadă fără pensii, corespondență sau abonamentele de presă”
Constantin Ispir, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali Botoșani
O altă solicitare a agenților poștali, factorilor poștali și angajaților din centrele de tranzit care lucrează numai în program de noapte este reîncadrarea în grupe speciale de muncă în scopul diminuării vârstei de pensionare a acestor categorii de persoane. (G.E.)