5 tone de porumb şi o autoutilitară, confiscate la Dorohoi

 

Duminică după-amiază poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au depistat în trafic, în  municipiu, autoutilitara marca „Scania” condusă de  Vasile P., de 58 ani, din comuna Putna. Acesta este administrator al unei societăţi comerciale şi transporta 4.960 kg cereale (porumb boabe) fără a avea asupra sa documente legale de provenienţă.

Verificările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Compartimentului de Investigare a Fraudelor - Poliţia Municipiului Dorohoi, care, împreună cu lucrătorii Gărzii Financiare au constatat că şoferul, în calitate de administrator de societate comercială, a achiziţionat de la diferite persoane din localităţile limitrofe municipiului Dorohoi cereale în scop comercial, fără a întocmi documentele  legale prevăzute de OUG 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale. Faţă de Vasile P. a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 1.500 lei, iar întreaga cantitate de porumb-boabe şi autoutilitara având capacitatea de 24,5 tone au fost confiscate, bunurile fiind predate în custodie unei societăţi de profil din municipiul Dorohoi.